D-ale casei

Din crăciun în... iulie.

Se pare că atât de des scriu eu pe blog. Noh ce am mai făcut.

Păi de crăciun şi revelion am fost într-o generoasă vacanţă acasă de 3 săptămâni. Acum că a trecut juma de an de atunci îmi pare puţin rău de zilele mele preţioase de concediu, pentru că mai am doar vreo săptămână anul ăsta şi aia o iau de crăciun. Ironic.

Apoi au venit ceva zile libere de paştele catolic. Între timp nu am făcut nimic decât muncă. Frumoasă şi neliniştită muncă. Şi de acest paşte catolic ne-am decis noi să mergem în Paris, conform cerinţelor de sus venite (adică maică-mea).

Poze

Aşa că ne-am mutat într-o cămăruţă cu pereţi roz de câţiva metri pătraţi doar... dar boemă, pitorească şi poeată... pentru zece zile... şi în Paris. Cămăruţa noastră avea din ea tăiat un colţ in care era o baie, chiar super interesant... baie aşa oblică pe colţ.

În baie puteai sta în exact două poziţii:
- în picioare, cu duşul pornit sau periuţa de dinţi în mână, sau ambele şi
- pe tron, cu duşul oprit.
Binenţeles că în ambele cazuri mâinile trebuiau ţinute lângă corp, şi sunt foarte sigur că oameni de dimensiuni la tricou mai mari ca a mea (M) ar fi avut probleme să încapă de la bun încput în cilindrul vertical cu întrebuinţare multiplă.

Maică-mea n-a avut baie în camera ei, numai o chiuvetă, deci nimic interesant de povestit. Şi ştiţi ce? Până la urmă mie mi-a placut chestia asta destul de tare, pentru că era în cartierul boem (roşu) al Parisului... care nu doarme niciodată da ţipă şi comentează şi bea... şi trăieşte.

Şi asta îmi aduce aminte de puritanismul român pe care l-am moştenit, trebe domnle ca străzile să fie curate, totul să fie în ordine şi disciplină, nimic ieşit din comun şi bun simţ şi etc. Ei bine nu prea mai sunt fanul acestei manifestări de viaţă. Şi ce dacă erau şi artişti şi prostitoate şi beţivi şi naivi pe acolo? Foarte frumos, fiecare are dreptul să existe, mi-a plăcut culoarea, zău.

În rest, Parisul ca întotdeauna: vreme în martie mizerabilă, grindină şi d-astea. Dar frumos, viu, plin de cultură, oameni de toate naţiile, divers, boem... aaa şi ciurda de turişti americani idioţi tot acolo e.

Apoi a venit paştele nostru. Nu am făcut mare lucru, decât un cozonac monstru care a crescut de două ori cât tava şi s-a rupt în douâ (în timpul coacerii) şi o pască ce a avut cam aceeaşi soartă doar că a murdărit tot cuptorul cu brânză mai întăi. Pasca a ajuns la gunoi, cozonacu era totuşi mâncabil.

Următoarea noastră peripeţie, din ce memorii mai am (că vârsta mă ajunge :)... a fost vizita în Heidelberg la Elena. Frumos oraş, seamănă cu Braşovul: arhitectură neamţă, deluşoare, păduri, casteluri în ruină... Dar toate astea pălesc cu revelaţia pe care am avut-o la Elena: grădina!

Poze

E superb să ai o câsuţă, care are în spate o grădină în care poţi ieşi sa îţi mângâi picioarele libere pe iarba verde şi gâdilătoare. Vai... o minune. Cred că toată ziua aş sta în gradină... cu laptopul, dar în gradină. Excelent.

Îmi place apartamentul în care stau, dar ăsta ar fi motiv de mutat... cine ştie, poate chiar ne decidem de trecem la casă şi grădină.

La început de iunie, iar în ţară. Cu oprire la dus în Budapesta, şi la întors escală în Viena. Şi da, am venit cu trenul.. şi da... chiar am dormit pe tren, mai ales la întoarcere, după ce eram frânt de oboseală de la concediu. Nu e chiar aşa de râu, dar e tare scump.

Budapesta e un oraş frumuşel, dar est european. Şi cu trenu se vede aşa trecerea de la vest la est foarte clar. Pleci din Zurich, totul aranjat frumos. Ajungi Austria... OK. Ajungi Viena, treci... încep să apară sticlele, peturile pe lângă şina de tren, gropile în asflat. Şi în cele din urmă intri în românia, trenul pune frână bruscă, merge cu nici un metru pe oră mai mult decat vreo 50km/h, şi se opreşte în câmp cu orele. Pentru că avem câmpuri tare frumoase ce trebuie admirate :)

Poze

Maris şi Mihaela s-au căsătorit, şi eu am fost la prima nuntă (cum pe a noastră nu am ţinut-o încă). A fost frumos, şi mi-au placut Marius şi Miha... şi nu am mai stat de foarte mult timp la taclale şi dans cu oamenii cu care am petrecut acolo, deci a fost numai bine.

Poze

Deşi nu pot să îl înteleg pe Marius de ce şi-a cumpărat unealta dracului (televizor adică). Trebea să îşi cumpere pat cu hidro-masaj, zău. :D

Apoi iar rutină, apoi mi-am luat poiector hd, apoi mi-am luat ecran de proiector (2.70m X 1.30m), apoi mi-am luat PlayStation3, apoi mi-am luat filme BlueRay (highdefinition) şi apoi am dat în sfârşit play (după săptămâni de cumpăraturi şi montaj, şi câteva mii de euro)... şi am rămas şi eu şi Denisa gură cască, căzând aşa în derivă cumva pe canapea, uitând tot ce făceam la momentul respectiv. E superb. Acum când mă duc la cinema sunt nemulţumit de calitatea imaginii, pentru că nu e hd... zău, se vede supernaşpa la cinema!

Iar acum, chiar acum când scriu sunt în tren în drum spre Koeln, unde mergem la un concert în aer liber pentru a o asculta încă o dată pe Loreena McKennitt. Superbă muzicâ! Şi cum de scriu? Păi îs cu laptopul după mine şi n-am ce face, mă plictisesc pe tren... uite de ce mai scriu şi eu pe blog... zău :)

Să sperăm că data viitoare când scriu o sa fie înainte de Crăciun, căci prin ţară nu prea mai avem planuri să venim în curând (următorul an). Mai schimbâm direcţia de vacanţă şi către alte ţâri.

PS: Sunt in urmă cu pozele, o să mai adaug... in timp :)

Boogie Woogie

- Bughi ce?
- Uuuughi măh.... uuuughi!

http://en.wikipedia.org/wiki/Boogie_woogie

Deci ne-am început concediu de vară mergând la un campionat mondial de dans. Nu știam la ce să ne așteptăm, dar voiam să văd cum e. Și în ziua în care am fost noi era finala la două chestii: standard (vals, quick step...) și bughi ughi.

Ce e bughi ughi? Păi e un rock-n-roll aerodinamic... sau rock-n-roll 3D... sau dai din picioare de nu ți se mai văd (și nu glumesc) și pe deasupra o mai și arunci pe parteneră de colo-colo, și dacă și ești profesionist... o prinzi după.

Ce mai tura bura, a fost fain (partea de țopăială). Partea de standard... nu știu... la un moment dat mi se păreau toți la fel. Adică noroc că aveau tipele fuste de culori diferite că altfel habar n-aveam că sunt alții și nu tot aceeași pereche clonată de 6 ori să le iasă ălora numărul de finaliști.



După cum ziceam, eram un pic sceptici. Mai ales că nu ne-a placut Sttutgard deloc... urât oraș pentru un oraș nemțesc, zău.


Delectați-vă! Și concurs: "de câte ori dă tipul din picioare în timpul primului dans?"

Ziua mea, Alpii, un Ghețar și Jacuzzi

Veni și ziua mea... iar. De data asta a fost o surpriză aranjată de Denisa.

Și uite așa am ajuns la cel mai mare ghețar din europa. Și a fost super. Am făcut asa:

• hike pe crestele munților de langă ghețari pe la vreo 2900m - am zis că nu mai scap, cum mie nu prea îmi plac înălțimile și diferența de aer se simte chiar tare deși sunt numai 400m față de Bucegi unde mergi și n-ai nimic... Oricum când am ajuns la sfârșit m-am simțit excelent și ușurat: "AM SCĂPAT!!!!" :-)
  
• a doua zi am fost rupți așa că am mers numai cu gondole și telecabine
  
• și seara a fost seară de relax. Jacuzzi și hidromasaje, și saună, și iar jacuzzi... dar asta nu e tot. Jacuzzi cu tot hotelul la care am stat era la 2500m, într-o cameră cu trei pereți de sticlă prin care vedeai alpii... eeeeehhhh... Mai bine uitați-vă aici, mă tot chinui să explic eu:
  
• Și am mâncat cel mai bun desert din viața mea... sublim! O cremă de ciocolată (chocolate moss) cu cremă de vanilie/brânză dulce... moaica mia! Și da, știu că după ce mergi pe munte mâncarea pare mai bună, dar nu e asta, desertul ăla a fost excelent. Am lins farfuria, fără glumă :-)
  

Și restul de poze sunt aici:

Aletsch Glacier, CH

Zürich Fäscht!

A fost sărbătoarea Zürich-ului... IHA!

Adică o sărbătoare ce se ține doar o dată la 3 sau 4 ani! și la care participă peste 2 milioane de oameni și la care sunt cele mai grandioase focuri de artificii pe care le vede Zürich-ul... și noi :-)

Dar mai întâi a fost zi. Şi în timpul zilei: Carnavaleeeeelelelelee!

Şi da, am ameţit, dar nu să mi se facă rău. Şi da, este de fapt un experiment de cum se comportă oamenii în medii cu forţe centrifuge mari, făcut pe nebuni care dau şi bani să participe.

Și apoi a fost seară. Şi seara: Artificiiiii!


Ce ne-am mai distrat :-) A fost chiar fain.

Și închei cu o poză cu Zürich într-o după-amiază de festival, care îmi place tare, tare.

Junii din Zuerich

Acum o lună (pe 18 aprilie) a fost în Zuerich festivalul ce sărbătorește sfârșitul iernii. Un fel de Juni de la noi (cel puțin de prin Brașov, nu știu dacă în alte orașe se ține).

Ce se întâmplă este că fiecare breaslă din cantonul Zuerich vine îmbrăcată într-un anume costum, cu simbolurile proprii și defilează pe străzile principale din Zuerich. Parada dureză destul de mult și se încheie cu arderea unui om imens de zăpadă, care stă în vârful unei claie mari de fân. Și gata, iarna trece :-)

Și fericirea copiilor, toți aduc câte ceva cu ei, fie și doar bomboane și le împart spectatorilor. Un pahar de vin din producție proprie :-), un biscuit, o bomboană, o pâine coaptă chiar în timpul defilării... etc. Frumos, frumos!

Am asistat la facerea Artei

Loreena McKennitt a fost în Zurich. Concertul a fost unic. Nu a fost doar vocea Loreenei care, cum bine spune și ea "vocea este instrumentul muzical ultim", a fost o combinație unică de mari artiști toți laolaltă pe aceeași scenă, toți facând artă într-un mod unic, fiecare la instrumentul său, combinându-se în ceva mult mai măreț decât suma lor.

Altfel spus, cred că a fost printre singurele ocazii de până acum din viața mea în care am asistat la facerea artei. Nu cu transpirație, nu cu chinurile facerii, nu cu sila ci frumos, pur, simplu, ca și când venea totul de la sine. Nu știu cine, mare poet spunea că "arta este 99% transpirație și 1% inspirație". Ideea mi-a repugnat întotdeauna, arta care s-a chinuit în 99% transpirație să iasă poartă cicatricile nașterii grele toată viața ei. Nu și la Loreena. Vocea e vocea ei naturală, nu îi vezi muschii gâtului încordându-se când cântă, nu îi vezi fața chinuindu-se să vocalizeze, totul vine de la sine, cântă cu zâmbetul pe buze, ca și când cântatul e cel mai natural lucru pe care ea îl face.

Și la fel toți artiștii care au acompaniat-o. Cântau și râdeau, cântau și simțeau, cântau și erau ei simpli, uimitor de naturali. Nu mai am cuvinte...

Zuerich Zoo

La Zoo! (... cu Dorin) :-)

Zoo, Zuerich - CH

Ghețurile permanente din Titlis, Elvetia

O altă minune Elvețiană, și e cam oficial: Îmi place Elveția! Chiar mult. :-)

În Engelberg, care e undeva în centrul Elveției, pe la vreo 3000 de metrii este gheață permanentă. Încă mai este, deși ghețarul s-a retras mai mult de jumătate din cât era in 1970. Este o minune.

Chiar mă gândeam că nu prea am văzut eu minuni facute de mâna omului, dar am văzut minuni naturale pe cale de dispariție de mâna omului. Dar asta pentru alte cugetări, acum să vă povestesc despre ghețar.

Ghețarul din Titlis are 30m grosime și curge la vale cu 15m pe an. Practic este un ghețar ce se formează și curge la vale non-stop. Din 10m de zăpadă căzută în vârful muntelui, se formează cam un metru de ghețar.

Elvețienii au săpat în gheață o peșteră ca să îl poți vizita pe dinăuntru. Este uimitor să vezi gheața de dinăuntru. Aspecte interesante despre culoarea gheții:

• gheața este de un albastru curat doar dacă gheața este pură si compactă.
  
• este albă dacă a prins multe bule de aer în interior
  
• este galbenă! sau are straturi galbene dacă face parte din stratul de zapadă din anii în care vântul a fost suficient de puternic să aducă nisip din Sahara!!!
  

Eh și iată că am ajuns și la peste 3mii de metrii! Drumul a fost cam așa:

• tren din Zuerich până în Luzern. (~500m alt.)
  
• tren din Luzern până în Engelberg, un tren incredibil care urcă o pantă de ~40°. (~1000m alt.)
  
• în Engelberg suntem practic la baza muntelui, și urcăm cu gondola până la 1800m și apoi cu cabina până la 3040m. Deci practic urci deodată 2000m diferență de nivel, și vreau să zic că deja se simte, chiar când am ajuns am urcat niște scări și... după câteva trepte mă simțeam super obosit și aproape m-a luat cu amețeli așa că am făcut un popas :-)
  

Poze și film:

Titlis Glacier, Engelberg - CH

Vizită la cascadele Rinului

...care sunt cele mai mari cascade din Europa și care sunt aci în Elveția la o aruncătură de băț de Zurich. Este... impresionant!

Mi-a plăcut foarte mult. Adică ne-a plăcut tuturor celor implicați foarte mult :-) Ce să mai zic, decât că pozele și filmul de mai jos reflectă în mică parte cât de imensă e cascada și cât debit de apă are. Te face să te simți mic, mic.

Poze și film:

Rhine Falls, Schaffhausen CH

Ştiri

• Ne-am mutat în noul nostru apartament din Zuerich. O să pun poze în curând, vreau să zic că a fost foarte scump să luăm iarăşi mobilă şi tot ce ne trebuie.
  
  
• Denisa e în ţară pentru trei săptămâni.
  
  
• O să vin şi eu pentru o săptămână pe la sfârşitul lui martie, începutul lui aprilie.
  
  
• Mi-am luat telefon mobil (şi am făcut pozele de mai jos cu el :-)
  
  
• Am fost la un spectacol superb pe gheaţă: Art on Ice şi am văzut cei mai buni patinatori din lume practic: Evgeny Plushenko, Stéphane Lambiel, Elena Bereznaya/ Anton Sikharulidze, Tatiana Totmianina / Maxim Marinin, Philippe Candeloro.
  
  
  
• Am cumpărat un apartament în Braşov, deci avem o "căsuţă" unde să stăm când venim pe acasă.
  
  
• Şi pentru că sunt câteva lucruri pe lumea asta care chiar nu mă lasă indiferent, am mai pornit un blog pe care comentez despre evenimente mondene, că altceva nu ştiu a face ;-)
  http://mycontemporary.blogspot.com
  

Eu, un snowboard si Mont Blanc-ul din Italia

Da, da. De curând am fost în excusie de ski (adică snowboard) în Italia, în Courmayeur. Frumos, da, da! În sfârşit am văzut şi eu zăpadă, după atâta timp (3/4 ani?).



Şi cu această minunată ocazie am avut şi o lecţie de snowboard şi pentru prima oară am încercat să vedem dom'le cum e. Şi e bine, bine. Mi-a plăcut la nebunie. Snowboardul e mult mai misto decât orice ski. Atât de mişto încât mă gândesc să îmi cumpăr unul, în era încălzirii globale.

Şi vreau să zic că sunt un talent natural pe snowboard. Instructorii nu mă credeau că e prima oară :-) şi după ce am terminat instructajul am coborât pe pârtie dificilă (din prima), până jos... şi n-am căzut!

E oficial, Elveţia

Începând cu 2 ianuarie mă mut în Elveţia... după lupte seculare ce au durat un an. Adevărul este că de când am venit aici, ba chiar de dinainte să ajung, am vrut să mă mut înapoi în Europa. Şederea mea în state nu a fost mai deloc o experienţă plăcută, ci mai degrabă doar dureri de cap şi... probleme.

Cred că dacă mai stăteam reuşeam să mă obişnuiesc în cele din urmă, dar a locui într-o lume doar obişnuit cu ea, m-ar fi consumat încet şi sigur. De altfel m-a şi consumat încet şi sigur.

Şi totuşi acum că a venit momentul plecării descopăr că sunt oameni şi lucruri care or să îmi lipsească, dar m-am săturat să am viaţa pe pauză şi vreau un nou început, şi vreau acasă în Europa.

Farewell, Dinner, Games

Dacă ar fi să caut partea pozitivă a lucrurilor, atunci este că acum ştiu ce înseamnă să fii european, şi ştiu că deşi românii sunt educaţi că trăiesc în ultima ţară de pe lume, românii sunt fără doar şi poate europeni, mult mai asemănatori cu germanii/francezii şi alţi europeni decât mi-aş fi imaginat vreodată.

Am întâlnit foarte mulţi oameni, din foarte multe locuri din lume, de unele nici nu am auzit înainte şi ăsta a fost cel mai plăcut aspect al excursiei mele în state. Şi concluzia este: dacă ştii să citeşti, ai o casă în care să locuieşti, şi poţi să mergi pe stradă fără ca nici măcar să îţi imaginezi că ai putea să sfârşeşti împuşcat deja trăieşti mult mai bine decât mulţi din "restul de lume".

Eh, măcar de ar învăţa românii să îşi aprecieze cultura şi ţara la adevărata valoare, şi de ar înceta să se autodenigreze, şi mai ales, de ar înceta importul de incultură americană, care n-o să ducă la nimic bun.

La mulţi ani Denisa!

Pentru cei care nu ştiau, şi pentru cei care au uitat, astăzi este eveniment mare:
Denisa mai face încă un an. :-)

Şi totuşi, e încă un adult tânăr ce poate călători cu reducere la biletele de avion... încă. Celebrarea modestă, suprinsă în poze:


Şi cine n-a apucat încă sau cine a apucat şi nu s-a săturat: lasă un "La mulţi ani Denisa" comentariu!

Acvariul din Monetery

După ziua recunoştinţei am fost să vedem peştii din Monterey. A fost interesant, şi cred că cel mai mult mi-au plăcut meduzele şi ciudăţenia de "peştele soarelui", care e ăla mare, mare şi urât din filmul de mai jos.

De făcut poze a fost complicat că nu am avut voie să folosesc flash, dar au iesit câteva chiar dragute :-)

Monterey Aquarium

În caz că vă întrebaţi ce sunt peştii ăia mari care trec prin faţa camerei la un moment dat în filmuleţ: sunt toni şi poate o să vedeţi şi câţiva rechini albi. Oricum cel mai mare e peştele soarelui, care are cam 440kg şi mănâncă numai meduze.

Santa Cruz

Sfârşitul de săptămână trecut am fost la Santa Cruz. Nu că ai mai putea face plajă :-), ci să vedem cum e pe acolo. Şi e o plajă drăguţă, plină de câini, şi respectiv stăpânii lor, mulţi surferi, şi Dovle a reuşit să ţină maşina pe carosabil... deşi nu am fost foarte siguri, mai ales în timp ce filmam:

Şi poze: Santa Cruz

Am specificat deja că am mâncat mâncare braziliană, bună, bună?

Go Carting

Am ieşit cu colegii de muncă. Cum se face pe aici o dată pe an, câteodată mai des, ieşim pe undeva să mai socializăm şi în afara muncii. Şi iată-mă-s mi-s mândru şofer de carting:


Dacă vă uitaţi cu atenţie o să vedeţi şi pe ce loc am ieşit :)

Muzeul tehnologic din San Jose

Mi-am adus aminte că nu v-am zis :-), că acum vreo lună am fost la ceea ce se numeşte un muzeu tehnologic. Adică un muzeu cu tot felul de chestii ştiinţifice, unele interesante altele plictisitoare.

Adică? Păi de exemplu:

Ia ghici cine-i cine-n infraroşii?

Aşa... şi am mai făcut şi un experiment în care a trebuit să mutez nişte bacterii, adăugându-le o genă care le face verzi la raze ultraviolete. Şi uite că au crescut câteva bacterii, adică exeprimentul a fost cât de cât reuşit:


Şi Denisa prin camera de joacă a copiilor (în funcţie de umbra ei curge apa pe ecran):


Şi pe acolo, mai au ei un cinema IMAX (proiectează pe o sferă), şi am călătorit pe Marte cu el :-) A fost foarte fain, chiar ai impresia că zbori pe undeva prin canioane marţiene.

Duminică am fost la cumpărături

Nu că am fi avut nevoie de ceva, cred! Oricum, toată ziua am fost prin mall, am probat chestii, cumpărat chestii, ne-am plictisit de moarte şi am obosit rău. Numa din cauza lu' Dovle :-)

Aşa... deci mi-am luat o pereche de pantaloni de la copii, mărime medie... pentru că mi-s buni rău peste tot doar că sunt vreo 2" mai mici la lungime, şi mie mi s-au părut mişto ş-aşa. Şi Denisa şi-a luat o bluză cu ciucurei :-) Şi alte chestii care sunt pe noi în pozele ce urmează.

Vecinii au pisică, şi pisica ne vizitează

Şi eu îi zic Buha...

Deci, faceţi cunoştinţă cu Buha şi motivul pentru care i se zice Buha (bine Denisa îi zice "Bufni"):


Şi pentru că nu am putut rezista, eu cu Buha (la Denisa nu a vrut să stea, dar pe Denisa o urmăreşte tot timpu; cu mine nu prea are treabă dar îmi stă în braţe):

Buhuhu de Halloween

Singura chestie cu sărbătoarea asta e că americanii se pot îmbrăca în orice, şi copii mănâncă bomboane. Eu mă gândeam să mă îmbrac în costume ciudate în fiecare zi până la anu' de Halloween, când o să mă îmbrac normal... dar mi-e lene şi e scump să îţi faci costumaţie specială zilnic.

Aşa că am făcut o plăcintă cu brânză şi mere coapte cu miez de dulceaţă de zmeura şi Denisa a făcut poză la dovleacul vecinului.
Apropos, am descoperit că veveriţelor le place dovleacu rău de tot şi îi devorează când îi prind. Ba chiar mai şi sar la tine în caz că te apropii de locul în care se petrece festinul.