Am asistat la facerea Artei

Loreena McKennitt a fost în Zurich. Concertul a fost unic. Nu a fost doar vocea Loreenei care, cum bine spune și ea "vocea este instrumentul muzical ultim", a fost o combinație unică de mari artiști toți laolaltă pe aceeași scenă, toți facând artă într-un mod unic, fiecare la instrumentul său, combinându-se în ceva mult mai măreț decât suma lor.

Altfel spus, cred că a fost printre singurele ocazii de până acum din viața mea în care am asistat la facerea artei. Nu cu transpirație, nu cu chinurile facerii, nu cu sila ci frumos, pur, simplu, ca și când venea totul de la sine. Nu știu cine, mare poet spunea că "arta este 99% transpirație și 1% inspirație". Ideea mi-a repugnat întotdeauna, arta care s-a chinuit în 99% transpirație să iasă poartă cicatricile nașterii grele toată viața ei. Nu și la Loreena. Vocea e vocea ei naturală, nu îi vezi muschii gâtului încordându-se când cântă, nu îi vezi fața chinuindu-se să vocalizeze, totul vine de la sine, cântă cu zâmbetul pe buze, ca și când cântatul e cel mai natural lucru pe care ea îl face.

Și la fel toți artiștii care au acompaniat-o. Cântau și râdeau, cântau și simțeau, cântau și erau ei simpli, uimitor de naturali. Nu mai am cuvinte...