Tăcere vizuală (sau apa curge şi timpul)

Şi merg...
Prin ploaie şi vânt,
către sfârşit de pământ.
Plâng!

Şi-mi văd soarta-napoia.
Oceanu-ntreg săltă
să îmi cuprindă lacrima!

Apă în apă întoarce-se,
vise deşarte răscoace,
marea de întâmplări mă fereşte,
de ultima-mi fericire.

Viaţa din mine se scurge,
prăbuşit în nisip...
nu mai pot plânge.

Ochiu-mi devine acvatic,
imobil corpul rămâne;
visul în mine aduce,
primele versuri.

Fire de nisip, deranjându-mi urechea.
Decid să plece!
Odată cu ultimul val
ce mă mai simte.

Apa îşi continuă undele,
coşmarul se încheie.