Pacea vremurilor

Poate că după un timp, mergând pe cărare, ajungi în vârf. Dar să contempli totul, din vârf, îţi dă un sentiment de alienare. Viaţa nu se mai defineşte, acolo în vârf. Şi tu ştii foarte bine că aşa, ca tine, pot ajunge şi ceilalţi, în vârf. Dar plictisit de tristeţe, te întorci să-i ajuţi, să găseşti măcar unul, care să vrea să urce.

Şi nerăbdător, te aşezi la marginea drumului, acolo unde se face bifurcaţia către minune. Şi faci tot cu putinţă, să arăţi măcar unuia din puzderia de trecători, un alt drum.

De fiecare dată, când unul din ei îşi aruncă privirea spre poteca singuratică, ţi se umple inima de bucurie şi speranţă. Ar putea fi cel care, în sfârşit! Cel care... dar nu... nu este el. Ochii şi-a plecat, şi a mers mai departe.

Şi rămâi la marginea drumului, arătând direcţia bună, şi te întrebi de ce oare nimeni nu mai vede?

Să te întorci în vârful cel singur? Să ţii toată minunea doar pentru tine? Să moară odată cu tine? Ce ar putea fi mai tragic, decât o viziune ce nu poate fi explicată?

Pentru cei ce văd! (Căci îi doare.)

Fadding idea

Following you, my love,
I got lost.

Waiting for you, my love,
I kept dreaming.

Hoping of you, my love,
Has gotten me going.

Whispering to you, my love,
I learned how to speak.

Living for you, my love,
Is my sole purpose.

And yet, my love,
I do not dare look you in the eyes.

That would be death,
As perfection is not to be seen.